Cum găsești curajul de a-ți construi o afacere de la zero.

Povestea unei mame digitale

 

S-ar putea ca cuvinte precum libertatea financiară, propria afacere sau antreprenoriatul să pară prea mari pentru o mamă, care mai are și copii acasă.

De multe ori, din diferite motive, s-ar putea să crezi că nu ești suficient de puternică să ajungi acolo, sau nu ai mult timp, sau nu ai resurse și nici motivație.

Numele meu este Lia Pogolșa, iar astăzi vreau să vă povestesc cum am găsit eu soluția la problemele și provocările unei Mame Digitale Model, așa cum ne place nouă uneori să spunem.

Desigur, drumul nu a fost niciodată ușor, căci lucrurile ușoare nu oferă satisfacție și mărinimie. Toate lucrurile frumoase se lasă așteptate și necesită efort. De aceea le apreciem atât de mult când le obținem.

 

Cum poți obține libertatea financiară sau libertatea măsurată în timp petrecut alături de cei dragi?

Când am pornit la drum, nici nu aveam de unde să-mi imaginez câte obstacole îmi vor poposi în cale. Planul nu se conturase încă atât de clar în mintea mea, iar strategiile și obiectivele păreau a fi cuvinte desprinse din cărți, ce încă își căutau haotice locul în mintea mea.

Însă, un singur lucru aveam, cu deplinătate, în suflet și în gând: MOTIVAȚIA. Motivația de a mă elibera, de a mă regăsi și de a găsi modalități, soluții prin care timpul meu să-l valorific într-un mod care să mă facă fericită.

Închide ochii... acum! Pentru 2 secunde. Te rog, chiar închide ochii... Imaginează-ți, e ora 6:00, sună alarma, iar instinctual te gândești deja că te așteaptă o nouă zi pe front. Trezirea, dereticarea casei, pregătirea micului dejun sau a gustării, pregătirea unei cafele, apoi trezirea celor mici și pregătirea lor pentru școală... toate astea le faci ca și când ai fi programată. Apoi urmează o lungă și obositoare zi de muncă, în care timpul tău îți este răpit, timp pe care ai fi putut să-l petreci alături de cei dragi sau măcar făcând ceea ce îți place.

Acum imaginează-ți că SE POATE ȘI ALTFEL. Se poate să ajungi să-ți permiți propriul ritual de dimineață, în care să-ți citești cartea favorită, să poți pregăti gustarea și micul dejun în liniște, nu pe fugă. Să poți să-i trezești pe cei mici cu un sărut de bună dimineața.

După care... să înceapă maratonul de plăcere în viața ta. Să lucrezi cu adevărat la ceea ce îți place.

 

Ce lipsește din acest peisaj? Ce anume îți lipsește la momentul actual, împiedicându-te să faci asta?

Lipsește MOTIVAȚIA?
Crede-mă, pe cuvânt de #mamădigitală, motivația e acolo. O avem cu toții în noi. Ne trebuie doar un element declanșator care să o activeze. Pentru mine acesta a fost unul nu tocmai plăcut: divorțul, urmat de nașterea fetiței, ca mamă singură, fără a ști cum mă voi putea descurca și cum voi crește doi copii, fetița fiind deja al doilea copil, de una singură.

Acesta a fost momentul care mi-a declanșat 1000 de răspunsuri în cap, la fiecare situație pe care ți-o poate așeza viața în față. Atunci am înțeles că puterea unei femei poate fi mare, însă puterea unei MAME nu cunoaște limite. Așa am ales să pornesc cu avânt un vis! 

Dar aveau să lipsească și altele la rândul lor... ție ce îți mai lipsește?

 

Lipsește IDEEA?

Vrei să lucrezi de acasă, vrei să stai și să petreci mai mult timp cu cei dragi, DAR nu știi CUM? Nu știi CE ai putea face și nu știi UNDE să începi?

Mă văd pe mine în toate aceste întrebări fără răspuns. Și zâmbesc. Pentru că mă văd așa cum eram în urmă cu 7 ani. Iar acum mă uit cu drag și cu bucuria amintirilor plăcute, pe tot acest drum, cum am găsit răspunsurile.

Pentru tine e mai simplu. Le putem găsi împreună. De aceea suntem aici. De aceea am format o comunitate. Comunitatea de #MAMEDIGITALE. O comunitate în care ideile circulă liber și fiecare are dreptul de a spune și a face ceea ce îi place.

Putem găsi ideea ta, ideea cea mult căutată împreună. Pentru asta, vei afla în curând că nu există numai o singură idee. Ci sunt zeci. Zeci de idei care te așteaptă să le fructifici, să le pui în practică și să te bucuri de succesul lor.

Însă și acum s-ar putea să simți că lipsește ceva.

 

Lipsesc CUNOȘTINȚELE?

Nu ai cunoștințele necesare pentru a începe? Când am plecat în Spania, pentru a studia și a fi alături de părinții mei, aveam 17 ani. Cunoștințele, aș putea spune, nu erau tocmai punctul meu forte.

Acolo am avut 3 joburi, toate 3 în domenii diferite. Asta + 2 facultăți pe care le-am absolvit în Spania. De aici au venit cunoștințele. Care mi-e drag acum să le împart cu tine. Ție îți va fi mult mai ușor. Pentru că drumul pe care te străduiești să-l începi... multe #mamedigitale l-au străbătut deja.

Iar tu nu pleci la drum singură. Ai la dispoziție o întreagă comunitate, ai la dispoziție o întreagă "valiză" cu resurse și, până la urmă, ai la dispoziție un întreg internet gata să răspundă la întrebările tale.

Ce ar mai putea lipsi?

 

Lipsește CURAJUL? Sau s-a adunat în inima ta prea multă teamă de EȘEC?

În urmă cu ani de zile am învățat că "succesul nu este final, eșecul nu este fatal: curajul de a continua este ceea ce contează". Acest citat al lui Winston Churchill ți se potrivește și ție de minune.

Nu îți fie teamă de eșec. Eșecul este cel mai puternic învățător. Trăim să greșim, important este ca fiecare greșeală să ne învețe ceva.

După ce am resimțit gustul amar al eșecului, după divorț și după nașterea fetiței, am ajuns din nou să lucrez, de data asta acasă. Am ajuns după o perioadă să mă simt goală în interior. Nu evoluam, stagnam și mă complăceam în acea situație.

Atunci am hotărât că e timpul să fac ceva diferit, ceva care să mă propulseze către visul meu. Dacă faci mereu aceleași lucruri, e imposibil să obții un rezultat diferit.

Trebuie să acționezi altfel, să faci ceva nou, ceva diferit pentru a reuși să obții alte rezultate. Cu toate acestea, poate mai lipsește ceva din viața ta...

 

Lipsește strategia? Lipsește structura?

După cum spune Warren Buffett, un idiot cu un plan, poate bate oricând un geniu fără o strategie. Structura, planul, obiectivele... sunt cruciale pentru reușita ta.

Și din nou, ceea ce ai tu în gând... visul tău, scăparea ta spre libertate, acel vis ce are nevoie de plan... acel vis nu este doar al tău. Acel vis cu siguranță a fost înainte visul unei alte #MameDigitale.

Un vis al unei femei puternice care a trecut peste frica de eșec, peste lipsa de motivație, și-a luat inima în dinți și a făcut pasul spre libertate. Așa că tu, acum, nu mai trebuie să-l faci singură.

În comunitatea noastră... visele se împart, se ghidează și se împlinesc împreună. Așa că soluții există. Ele vin sub forma unei strategii concrete despre DE CE, CE, CUM, CÂND să faci, așa încât să reușești să ajungi unde ți-ai dorit. 

Iar dacă ai obținut și asta, ce altceva ar mai putea să lipsească?

 

Lipsesc BANII? Resursele de a începe? Curajul?

După cum spuneam, în Spania am avut 3 joburi. Am renunțat la tot pentru a ajunge înapoi în Moldova, luând-o de la zero. Și tot am găsit soluția. Pentru tine nici nu trebuie să fie atât de complicat.

ȘTIU DEJA... că programul tău se împarte între cei mici, soțul tău, activitățile de dereticare a casei, job, timp petrecut în trafic ... și poate ... doar poate ... ceva timp pentru tine.

În acel timp, în acele minute magice din zi, vom găsi împreună modalitatea de a face bani. Banii necesari pentru a-ți asigura statutul de #MamăDigitalăModel.
Banii necesari scăpării din această cursă fără sfârșit. Banii necesari pentru a lansa racheta spre visul tău. Ei pot veni dintr-un job part time, pot veni dintr-un hobby sau pot veni chiar dintr-un lucru la care nu te-ai gândit. Dar pe care îl vom descoperi împreună.

Ce spui? Ești gata să începi călătoria spre LIBERTATEA ta financiară sau spre TIMPUL TĂU LIBER petrecut alături de cei dragi?